Cum te descurci atunci când îți trebuie bani urgent?

Cred că mulți dintre noi am fost în situația de a rămâne fără bani până la salariu, atunci când mai sunt câteva zile și îți trebuie banii urgent. Poate este o problemă de sănătate ivită în ultimul moment, poate se strică ceva prin casă și trebuie reparat sau înlocuit, poate vrei să faci un altfel de cadou pentru cineva anume cu ocazia unei aniversări sau pur și simplu îți trebuie acei bani pentru că vrei să îți cumperi ceva pentru tine.

Indiferent de situație trebuie găsită o soluție de moment care să te salveze până la salariu. Dar ce faci totuși daca nu vrei să mai ceri un împrumut până la salariu de la cel mai bun prieten? Poate cauți rezolvare la părinți? Sau nu mai vrei să îi deranjezi nici pe ei cu așa ceva. Cum ne descurcăm în astfel de situații?

În primul rând, eu cred că ar trebui să avem niște bani strânși, puși bine undeva în casă rezervați pentru situații de urgență. Așa ar fi foarte bine. Să putem economisi în fiecare lună câte ceva. Eu încerc să respect această regulă pe cât posibil și mă ghidez după vorba mamei care zicea ”lasă că mă împrumut, dar nu cer la nimeni”. La noi în familie părinții aveau economiile casei, așa cum le numeau ei, iar dacă în decurs de un an nu se întâmpla nimic care să îi facă să apeleze la acele economii, erau folosite în folosul familiei. Ori plecam într-o vacanță mai lungă, ori cumpăram ceva pentru casă…

În cazul în care mie mi-ar trebui urgent o sumă de bani cred că aș reuși să mă descurc datorită celor două mai pasiuni ale mele: gătitul- mai bine spus ”prăjituritul” și origami. Cum în zilele noastre sunt foarte apreciate lucrurile homemade și handmade cred că aceste două pasiuni m-ar salva. Aș putea participa la tărgurile de profil cu preparate dulci făcute în casă sau cu decorațiuni origami pentru Crăciun de exemplu.

Am văzut că dulciurile mele au fost foarte apreciate de către colegii de serviciu atunci când am făcut cadou pentru unul dintre ei la onomastică un tort. A fost foarte lăudat. Apoi pe parcurs câțiva colegi m-au rugat să le fac contra cost diferite prăjituri și torturi pentru diferite ocazii din familia lor. Așa am fost încurajată și am primit comenzi și de la colegii surorii mele. În felul acesta am reușit să îmi rotunjesc veniturile pe parcursurile câtorva luni de zile.

Tot în acest sens am fost rugată să realizez niște decorațiuni pentru Crăciun, acestea fiind necesare pentru fiul unei colege la grădiniță. Părinții au fost deosebit de încântați de rezultat, iar eu am obținut repede un venit suplimentar cu ceva făcut cu mult drag.

Cu banii astfel strânși am reușit să organizez ceva special de ziua aniversării căsătoriei.

Dar ce te faci dacă nu ai așa pasiune și îndemânare pentru a face ceva care să te ajute în acest sens?fără titlu

Există o soluție care să te scoată din orice impas până când zine ziua salariului. Nu toate băncile sunt dispuse să acorde ca împrumut o sumă mică de bani pentru o perioadă scurtă. Poți obține un credit cu dobândă 0 simplu și rapid, mai ales că operațiunea se face online.

Telecredit te scoate din impas cu un credit fără adeverință, fără costuri suplimentare. Telecredit este o instituție financiară nebancară care oferă împrumuturi pe termen scurt, cu sume între 100 și 2000 de RON pe o perioadă maximă de 30 de zile.

Imediat după ce aplici pentru un credit banii intră direct în cont după un timp foarte scurt de aprobare. Cel mai important lucru este că nu există intermediari sau brokeri de credite și nici costuri ascunse sau comisioane.

Telecredit este prietenul de nădejde la care poți apela cu mare încredere că te poate ajuta. Nu mai trebuie să apelăm la rude și prieteni pentru un împrumut.

Acum nici eu nu mai trebuie să îmi fac probleme dacă rămân în impas până la salariu. În caz că nu mai am inspirație la creațiile origami sau nu am o anume  dispoziție să coc ceva dulce știu la cine să apelez pentru un împrumut. De multe ori când am avut nevoie personal am fost descurajată de a face un împrumut bancar pentru că nu se acordă o sumă mică pentru un termen scurt.

Telecredit este soluția salvatoare!

***Acest articol a fost scris pentru Superblog2017***

Lasă un răspuns