Poftiți la aniversarea căsătoriei

Îmi place foarte mult să merg pe munte și cu această ocazie am vizitat foarte multe locuri din țară. Am cunoscut oameni minunați, iar cu unii dintre ei încă păstrez legătura și acum după foarte mulți ani.. Datorită acestei pasiuni am urmat și Facultatea de Geografie care mi-a deschis noi orizonturi în ceea ce privește muntele. În această minunată perioadă l-am cunoscut și pe cel care urma să îmi fie soț, la fel de împătimit al muntelui. Dacă nu eram plecați în vreo practică și aveam timp liber nu ratam o plecare la munte, chiar și de două zile.hotel Royal

Timpul a trecut și Poiana Brașov a rămas prima noastră iubire. Ne place foarte mult stațiunea, ne place că avem numeroase trasee montane pe care le putem urma.

Anul viitor aniversăm 10 ani de la căsătorie și din ce în ce mai mult mă gândesc să facem o mică petrecere la Poiana Brașov. Va fi o surpriză deosebită pentru soț, dar și pentru invitați. Cred că o să folosesc salonul de evenimente din Poiana Brașov pentru că este amenajat modern și echipat cu aparatură de ultima generație. Pe lângă aceste dotări pe care le oferă locația pentru o petrecere mă gândesc să aranjez sala îmbinând cele mai mari pasiuni ale noastre: fotbal la soț și origami la mine. În acest fel, la intrare va fi amplasată o arcadă din flori realizate prin diferite tehnici origami, de diferite mărimi, iar culorile vor fi cele ale echipei de fotbal al cărei fan este soțul. Pe mese va fi pus câte un aranjament floral tot origami, iar invitații vor primi drept mărturie o floare origami legată cu o panglică în culorile echipei de fotbal.fără titlu

Deja îmi imaginez cum va arata sala astfel aranjată și ce surprins va fi soțul.

Dacă aveți în plan o organizare de evenimente în Brașov trebuie să știți că ați făcut o alegere minunată. Hotel Royal Poiana Brașov oferă toate facilitățile atât pentru cazare cât și pentru diferite evenimente. Toți cei prezenți aici se pot bucura de o priveliște minunată, dar și de aerul curat de munte. De aici plecăm toți cu bateriile încărcate pentru o perioadă de timp și putem face față mai ușor provocărilor zilnice. Locația dispune de internet și parcare gratuite, loc special amenajat pentru petrecerea timpului, loc de joacă pentru copii, iar dacă timpul nu este tocmai prietenos putem petrece câteva ore pe o terasă.

Iar după ce petrecerea aniversării se va termina, bineînțeles că nu vom rata ocazia de a urca încă o dată pe munte. 

Locația este aleasă, cum va fi decorată sala știu, mai rămâne să mă apuc de treabă din timp pentru că am de realizat câteva sute de flori origami. Dar cel mai important este să găsesc un motiv puternic cu  care să îmi conving soțul să mergem la Poiana Brașov. Noi deja avem planificat să mergem în altă zonă muntoasă și cu siguranță îmi va spune că aici am mai fost de ”1000 de ori” și că nu mai vrea aici. Dar nu îmi fac griji, până la anul în luna august am timp să mă gândesc la o soluție.

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2017

Un gând despre &8222;Poftiți la aniversarea căsătoriei&8221;

Lasă un răspuns