În general, noi femeile ne dorim să fim frumoase. Ne dorim să fim mai înalte sau mai slabe, să avem părul bogat, mai lung sau mai creț. Niciodată nu vom fi pe deplin mulțumite și vom căuta tot timpul metode de a fi mai frumoase și implicit mai fericite.
Oare frumusețea ține doar de aspectul fizic sau de genele moștenite de la părinți? Sau de produsele de cosmetică folosite și de cele mai noi apariții din domeniul modei?
Din punctul meu de vedere frumusețea este rezultatul unui echilibru intre interior și exterior. Toată lumea știe că ”frumusețea vine din interior”, dar aceasta nu este numai o zicală cunoscută este și un adevăr. Fiecare femeie este frumoasă în felul ei și nu ar trebui să folosească toate cosmeticele pe care le are în casă înainte de a ieși în oraș. În mod greșit unele dintre noi considerăm că dacă ne machiem cât mai mult suntem mai frumoase, că ne scoatem și mai mult în evidență frumusețea.
În magazinele cu profil găsim o sumedenie de produse cosmetice care ne pun într-o mare dilemă atunci când le cumpărăm. Pentru că de multe ori nu cunoaștem ingredientele unui produs pe care îl cumpărăm ajungem să avem probleme cu tenul, probleme care pot fi de scurtă sau lungă durată.
De mică mă confrunt cu unele probleme ale tenului din cauza cărora nu prea pot să folosesc prea mult cosmeticele. Pe lângă cremele necesare tratării tenului meu pe care le cumpăr din farmacie folosesc fără nicio problemă produsele unui brand românesc – FARMEC – marcă de încredere.
Toată lumea cunoaște celebrul ”Lapte Doina” – un lapte demachiant care este și în prezent cel mai bine vândut produs românesc. Încă de mică îmi plăcea să stau lângă mama atunci când avea momentul ei de răsfăț. Folosea doar câteva produse de la Farmec. Îmi amintesc și acum cum îmi spunea că produsele acestea sunt create pentru întreaga familie, pentru toate vârstele având o varietate de demachiante, creme pentru corp, mâini, șampoane și săpunuri.
Și acum Farmec respectă acele formule de la început, creând produse cu ingrediente naturale, fără parabeni și cu parfumuri hipoalergenice. În acest sens a fost lansată o nouă gamă de produse pe bază de extracte naturale, cu o eficiență demonstrată.
Acum folosesc cu mare plăcere apa micelară cu orhidee. Deși medicul dermatolog mi-a recomandat o anumită apă micelară care se găsește numai în farmacii, am încercat-o și pe aceasta. Cea din farmacie îmi lăsa tenul lucios și puțin lipicios spre deosebire de cea cu orhidee care lasă tenul luminos și curat. Apa micelară FARMEC conține micele ce se desfac la masarea blândă pe suprafața pielii, captând în interiorul lor impuritățile uleioase de sebum, urmele de machiaj sau particulele de praf. Extractul din Floare de Orhidee (cunoscută ca și floarea perfecțiunii) aduce beneficii suplimentare de hidratare și calmare.
Pe lângă apa micelară folosesc pentru rutina zilnică șervețele umede cu bambus. Acestea sunt special create pentru curățarea și împrospătarea pielii. Sunt recomandate pentru întreaga familie, curăță pielea mâinilor oferind o senzație de prospețime de lungă durată.
Toate femeile ar trebui să știe faptul că dacă își pierd naturalețea își pierd și sănătatea. Însă dacă folosesc produse Farmec acest lucru nu este posibil.
Acum înțeleg pe deplin vorba mamei atunci când cineva îi spunea că e frumoasă, ea răspunzând: ” Am doar FARMEC!”
*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017*