Pentru că încă mai găsim legume proaspete de sezon în piață, m-am gândit să profit de acestea. Și cum m-am trezit cu o poftă de ardei umpluți cu carne m-am apucat imediat de treabă. Am pregătit pentru masa de prânz ardei umpluți cu orez și carne.
ContinuareaCategorie: Feluri principale
Brioșe cu cartof dulce și spanac
Îmi place să pregătesc brioșe foarte des, fie pentru aperitiv fie pentru desert. La noi în familie sunt cerute mai des cele pentru desert. Însă din momentul când am făcut prima dată aceste brioșe cu cartof dulce și spanac totul s-a schimbat. Au fost două săptămâni în care o dată la trei zile făceam porție dublă.
ContinuareaTocăniță de pipote și inimi
Atunci când eram copil abia așteptam să gătească mama o tocăniță de pipote și inimi. Îmi plăcea așa mult că uneori gătea acest fel de mâncare de două ori într-o săptămână. Cu mămăligă aburindă sau cu o pâine proaspătă coaptă în casă nu ai cum să reziști acestui fel de mâncare.
ContinuareaMedalion de porc transilvănean
Acum câteva zile am hotărât că vreau să gătesc pentru masa de prânz ceva special, ceva ce nu prea fac foarte des. Așa că m-am decis să gătesc medalion de porc transilvănean. Cu inspirație din cartea Sergiana în bucate – 25 de rețete pentru oameni pricepuți care iubesc să pună mâncare gustoasă pe masă.
ContinuareaRuladă în trei culori
Această ruladă în trei culori este aperitivul ideal pentru o masă de sărbătoare sasu pentru o masă în familie. Va oferi o pată de culoare pe masă, dar și o savoare aparte.
ContinuareaSarmale cu nucă și ciuperci
Sarmale cu nucă și ciuperci. Cum se pregătesc aceste sarmale delicioase și ce ingrediente ne trebuie. În general, sarmalele de post sunt puse la loc de cinste în perioadele de post de peste an. Nu sunt greu de pregătit și sunt la fel de gustoase ca cele făcute cu carne.
ContinuareaRuladă aperitiv cu cremă de brânză
Această ruladă aperitiv cu spanac și cremă de brânză are un impact vizual puternic, dar și un gust deosebit de bun. Este umplută cu o cremă fină de brânză proaspătă de vaci la care am adăugat puțină smântână pentru a avea o consistență mai cremoasă.
ContinuareaMâncare de urzici cu usturoi
Pentru cine respectă perioada postului de dinaintea Paștelui este foarte ușor să mănânce ceva sănătos și foarte gustos. O mâncare de urzici cu usturoi este foarte potrivită pentru masa de prânz. Cum piețele sunt pline de urzici putem să punem câteva punguțe și la congelator pentru când mai vrem să gătim ceva cu urzici, dar nu o să mai găsim în stare proaspătă. Urzicile au foarte multe beneficii pentru organism.
ContinuareaCiorbă de rață acrită cu borș
Din punctul meu de vedere dacă avem ciorbă la masa de prânz nu mai trebuie nimic altceva. Sunt un mare consumatoare de ciorbă, mai ales acrită cu borș sau zeamă de varză, fie că este cu carne sau numai cu legume. Îmi plac și supele- cea de pui cu găluște e printre preferate. Obișnuiesc să gătesc foarte des ciorbă de burtă pe care o consider ”regina ciorbelor”- dacă pot spune așa. Nu foarte multă lume mănâncă această ciorbă, dar mie îmi place foarte mult. De curând am gătit o ciorbă de rață acrită cu borș. Am avut o rață crescută în curte, liberă. De aceea ciorba mea a fost foarte gustoasă.
ContinuareaTarte cu brânză tofu- rețetă de post
Îmi plac foarte mult tartele, fie dulci, fie sărate. Le pregătesc cu diverse creme sau cu fructe de sezon. Dintre tartele dulci le prefer pe cele cu cremă de vanilie și căpșuni. Este combinația ideală atât pentru cine preferă fructele, dar si pentru cei care vor o cremă aerată și foarte gustoasă. Nici tartele sărate nu sunt uitate la noi în familie. De curând am primit o nouă provocare – aceea de a pregăti tarte cu brânză de post. A fost foarte ușor pentru mine să duc la bun sfârșit această provocare pentru că am făcut tarte cu brânză tofu. Pentru umplutura acestor tarte am folosit brânză tofu de la Inedit.
Continuarea