Am primit cu mare bucurie știrea că Sergiana relansează Stâna Turistică din Poiana Brașov. Acesta este unul din proiectele de anvergură de care se ocupă Sergiana Grup. Stâna Turistică din Poiana Brașov devine astfel al zecelea restaurant din portofoliul Sergiana Grup.
În rândurile următoare puteți citi comunicatul oficial dat de Sergiana Grup în legătură cu această investiție:
Încă un proiect de anvergură se naşte sub semnătura Sergiana. Este vorba de relansarea Stânii Turistice din Poiana Braşov, care va deveni astfel al zecelea restaurant din portofoliul Sergiana Grup. În martie anul trecut, presa semnala că Sergiana Grup a achiziţionat Stâna Turistică din Poiana Braşov. De atunci subiectul a părut uitat, până nu demult când în jurul stânii s-au văzut semne de activitate, iar acum a devenit evident că Stâna se pregăteşte să primească oaspeţi.
- Ne-am mobilizat pentru că vrem să deschidem în foarte scurt timp, chiar în această vacanţă, de Sărbători. E un fel de cadou pe care vrem să-l facem celor care vor veni în Poiană şi vor redescoperi astfel Stâna – spunea la începutul lunii Adrian Zahariea, directorul comercial al Sergiana Grup. Tot el adăuga că mare parte din pregătirile pentru redeschidere au fost făcute în direcţia redefinirii ambianţei generale şi creşterea confortului oaspeţilor.
- Preluarea, reamenajarea şi reutilarea vechiului restaurant au însumat circa 1,5 milioane euro – a încheiat Adrian Zahariea.
Însă, ca în toate proiectele Sergiana, investiţie înseamnă mai mult decât ceea ce se vede la prima vedere. Asta pentru că toate orbitează în jurul gustului, acel gust care în 25 de ani a devenit o semnătură uşor de recunoscut. Dar la acest capitol vom reveni atunci când vom descrie noua ofertă a Stânii Turistice. Cu siguranţă, în cartea de bucate oaspeţii vor găsi Bunătăţuri din Ardeal, mâncăruri savuroase din meniul restaurantului din Centrul Vechi al Braşovului, dar şi reţete care vor defini cartea de vizită a Stânii. Iar unele dintre acestea sunt mâncăruri culese de pe cărările ce nu au graniţe, la fel ca drumurile păstorilor prin Carpaţi şi Balcani, până în Pind.
Dincolo de orice, în noua formulă, Stâna Turistică va deveni un punct de referinţă pe Calea Sergiana, acel drum al Bunătăţurilor care porneşte din Braşov, de lângă zidul cetăţii, trece peste Warthe şi se cocoaţă prin Stejerişul Mare ca să ţină apoi Drumul Poienii. Asta până se abate în grădina Stânii, iar de aici coboară prin pădure până la Sub Cetate, restaurantul deschis anul trecut de Sergiana în Râşnov, la poalele dealului de pe care cetatea veghează oraşul şi Drumul Braşovului.
Stâna Turistică, va deveni încă un reper pentru Gustul Sergiana.
Această deschidere a stânii turistice este un prilej în plus pentru a petrece un timp de calitate alături de cei dragi, în aer liber, la munte.
Toate pregătirile au fost făcute, stâna își așteaptă primii vizitatori.