Stâna Turistică este locul pe care dacă îl vizitezi o dată îl vei vizita de foarte multe ori după. Este locul unde parcă ești în altă poveste este locul plin de liniște în care uiți de tot și de toate ce sunt în jur.Este locul de unde îți dorești să nu mai pleci.
Aici poți mânca bucatele noastre tradiționale făcute cu multă dăruire și atenție la detalii de către bucătarii iscusiți. Și în acest an ca de fiecare dată se păstrează tradiția pentru masa de sărbători.
În cele ce urmează este prezentat comunicatul oficial primit de la Sergiana.
De Paşti, după multă vreme, oaspeţi au trecut din nou pragul Stânii Turistice din Poiana Braşov. Din Tindă, până în Casa Mare, ba şi în Grădină, locul i-a întâmpinat purtându-i parcă prin poveşti ţesute de mocani în ceasuri de veghe lângă turmă, ori lângă vetrele care-i adunau pe sară. Iar de atunci, la Stână, zilele sunt de poveste.
Cei care cunoşteau vechiul loc sunt la fel de surprinşi şi impresionaţi ca oaspeţii pentru care Stâna este o premieră. După primii paşi, În Tindă, rafturile de cămară şi vitrinele cu Bunătăţuri sunt cel mai potrivit „bun venit”, iar o privire aruncată înspre ele se transformă în promisiunea unei experienţe gustoase. La Vânători decorul te conduce pe poteci de codru, unde pânda şi o ţintire iscusită se transformă în trofee şi istorii despre isprăvi vânătoreşti. Casa Mare te primeşte însă cu braţele larg deschise şi te pune să alegi: În Faţă stai cu munţii la masă, iar În Spate ai sub ochi Grădina şi Potcoava ospeţelor. Însă taina fiecărui loc ţi se dezvăluie de sus, din Hogeac. Cetină, piatră, lemn masiv, blănuri, ştergare, toate sunt invitaţii tentante să te opreşti şi să te aşezi la masă. Indiferent ce loc ai alege, meniul îţi oferă o perspectivă culinară unică. Vei recunoaşte uşor filonul tradiţional şi vei descoperi că este în mod fericit armonizat cu mâncăruri domneşti, de la oraş. În acelaşi timp, reţete inedite te vor apropia de alte locuri şi de alte vremuri. Sunt născocite de păstorii din Carpaţi, ori de aromâni în drumurile lor, sau de văcarii sud-americani. Făcând suma, nu e uşor să alegi pentru că toate sunt Bunătăţuri! De aceea nu pot fi contrazişi cei care spun că vizita la Stâna din Poiană nu e doar o masă la restaurant, ci o experienţă deosebită.
Finalul anului e croit după acelaşi tipar. Noaptea de Anul Nou va fi una despre care se va vorbi mult timp, asemeni ospeţelor care au intrat în legendă! Meniul este un balans perfect între gusturile ardeleneşti şi rafinamentul reţetelor fine dining, băuturile sunt alese, iar taraful de lăutari va aprinde călcâiele mesenilor, în timp ce dj-eii spun că nu vor fi nici ei mai prejos. Cel mai încins moment al petrecerii va fi cu siguranţă întâmpinarea Noului An. Ca în vechime, flăcările rugului aprins vor fi semn de curăţenie pentru oameni şi loc, iar pe vatra generoasă vom încinge grătare, în timp ce proţapul nu va fi nici el gol. Că doar Anul Nou îi musai să-l întâmpinăm cu belşug şi veselie! Dar să nu credeţi că la Stână nu se mai întâmplă nimic până atunci. Sărbătorile vor începe aşa cum se cuvine în orice sat românesc, cu sacrificarea porcilor în ziua de Ignat. Şi tot atunci, cămara şi afumătoarea noastră se vor umple din nou, iar pe mesele oaspeţilor vor sta alte Bunătăţuri. Pe 20 Decembrie. Va fi o nouă zi specială care vă promite o evadare din lumea urbanului gri, în cea a întămplărilor care nu se uită, cu gusturi româneşti şi un pahar băut în tihnă cu oameni dragi. Pentru că la Stâna din Poiană păşeşti de fiecare dată într-o poveste cu Tradiţii şi Bunătăţuri.