La drum prin țară

              Țara noastră are peisaje și locuri minunate care ne încântă de fiecare dată când le vizităm. Fiecare regiune a țării este frumoasă, partea de nord cu minunata Bucovina cu peisajele de vis cu oamenii deosebiți și cu preparate tradiționale cum nu găsești în altă parte, zona de sud cu Dunărea care creează un peisaj minunat pe tot parcursul ei până la vărsare. Mai este Delta Dunării unde se găsesc diferite specii de viețuitoare și plante cum rar se mai găsesc prin Europa.

          Am călătorit în majoritatea zonelor țării, însă nu și în partea de sud. Plecând din București ne oprim pe parcurs în mai multe orașse importante și ajungem pâna la Dubova. Este o parte dintr-un traseu turistic mai mare care necesită parcurs în mai multe zile.

         Plecăm- eu și soțul cu o mașină închiriată de la SIXT rent a carAceastă firmă are la nivel național peste 15 birouri de închiriere auto, cu o bună răspândire și acoperire locală. Cele mai multe dintre birourile noastre de închiriere sunt situate în cadrul aeroporturilor din țară, precum: Arad, București, Bacău, Brașov, Cluj, Iași, Oradea, Suceava, Sibiu, Târgu Mureș sau Timișoara.sixt-negru Pe lângă centrele de închiriere din principalele aeroporturi din țară, punem la dispoziția clienților noștri o ofertă largă de autoturisme și la birourile din centrul orașului în Brașov, București sau Sibiu.

      Aici găsești oferte pentru fiecare, pornind de la prețuri avantajoase și mărci de mașini diverse.

       Așadar, pornim din București spre Craiova și prima oprire este în orașul Pitești. Aici sunt câteva obiective turistice care trebuie vizitate. Unul dintre ele este Grădina Zoologică ce este situată în Parcul Trivale și care ocupă locul IV în țară la nivelul dotărilor si investițiilor din ultimii ani.

          Un alt obiectiv care trebuie vizitat este Mănăstirea Trivale. Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1674 de către Mitropolitul Varlaam, pe locul unei biserici din lemn care data din secolul XV. Arhimandritul Iarotei a reclădit-o în 1856.

              Un obiectiv care atrage atenția este și Muzeul de Artă. Aici se găsesc lucrări semnate de pictori și sculptori de renume, între care: Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Theodor Aman, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, etc.

          Următoarea oprire este la Slatina. Deși este un oraș foarte cunoscut, din punct de vedere turistic nu este aproape deloc promovat. Aici turismul se bazează mai mult pe turismul de tip religios. În acest sens sunt două mănăstiri de vizitat: Mănăstirea Clocociov care este atestată documentar pe timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521) și Mănăstirea Steharet ridicată în anul 1661.7

            Nu zăbovim mult prin Slatina pentru că următoarea oprire este la Craiova care este un oraș mai mare și care oferă mai mult din punct de vedere turistic. Municipiul Craiova este situat în sudul țării, pe malul stâng al râului Jiu. Pentru cei care doresc să viziteze lăcașele de cult trebuie să știe că sunt câteva foarte cunoscute și emblematice pentru această zonă a Olteniei. Printre acestea se numără: Catedrala Maicii Domnului, Mănăstirea Cosuna-Bucovățul Vechi, Biserica Jitianu, Biserica Tuturor Sfinților și Catedrala Sf. Dumitru. Și la capitolul muzee orașul Craiova stă foarte bine, cele mai cunoscute fiind Muzeul Olteniei, Muzeul de Artă, iar pentru instituțiile culturale se găsesc. Teatrul de Păpuși, Teatrul Național sau Filarmonica.

             Pentru un moment de recreere și liniște care este bine venit după o vizită într-un oraș necunoscut, cel mai potrivit loc este Parcul Romanescu în cadrul căruia se găsesc  Grădina Zoologică, un teatru de vară și un hipodrom. Pe lângă toate aceste obiective enumerate trebuie neapărat vizitat și centrul orașului unde se află și o minunată fântână arteziană. Vizitând acest oraș parcă simți ”spiritul” lui Nea Marin, parcă simți că faci parte din povestioarele lui.

          Lăsăm în urmă și orașul Craiova și ne îndreptăm spre Drobeta Turnu-Severin, dar nu putem să trecem fără să oprim în Strehaia la Mănăstirea care se află în centrul orașului și care este unică în Europa prin faptul că este singurul lăcaș de cult ortodox care are altarul orientat spre sud. Este și o legendă legată de acest fapt și anume că a fost construită noaptea și nefiind stele nu s-au putut orienta sau că a fost construită tocmai pentru a deruta cotropitorii turci.

         Această mănăstire a fost construită în  curtea domnească a lui Matei Basarab spre sfârșitul secolului XVII. Ansamblul fortificat a fost recent renovat, iar în prezent această mănăstire este de maici.

2.jpg  5  3  1

           Deși acest oraș micuț a fost cunoscut de toată țara prin prisma unor personaje care au apărut pe la televizor, merită un mic popas la acest lăcaș de cult unde căldura și amabilitatea oamenilor de acolo te copleșesc de la primul pas.

          Și acum următoarea oprire este la Drobeta Turnu-Severin, un oraș încărcat de istorie și de multe obiective de vizitat. Este un loc plin de viață cu centrul conceput în secolul XIX, un amestec de clădiri vechi și construcții noi.  Farmecul orașului este dat mai ales de faleza Dunării care oferă un peisaj minunat.

          Un obiectiv turistic ce trebuie bifat este Muzeul Regiunilor Porțile de Fier care a fost construit în anul 1912 în clădirea internat a Liceului Traian.

         Printre atracțiile principale ale acestei clădiri cu trei etaje din 1926 se numără rămășițele unui corp omenesc vechi de 8.000 de ani, un acvariu cu specii de pești din Dunăre și case tradiționale din Munții Mehedinți, situați în apropiere. În muzeu există și o replică în miniatură a Podului lui Apolodor din Damasc, obiect care atrage sute de turiști, anual.

        Mai sunt de vizitat ruinele Castrului Roman, Cetatea Severinului, Castelul de apă, ruinele piciorului Podului lui Traian și nu în ultimul rând portul orașului. Printre atractiile principale ale acestei clădiri cu trei etaje din 1926 se numără rămășițele unui corp omenesc vechi de 8.000 de ani, un acvariu cu specii de pesti din Dunare si case traditionale din Muntii Mehedinti, situati in apropiere.  In Muzeu exista si o replica in miniatura a Podului lui Apolodor din Damasc, obiect care atrage sute de turisti, anual.

         De aici următoarea oprire este la Orșova unde principala atracție turistică este plimbarea pe Dunăre până la Cazane. La Cazanele Dunării, fluviul străbate cea mai îngustă şi mai grandioasă zonă a Defileului Dunării.  

          Aproape de golful Mraconia, se poate observa, săpat în stȃncă, chipul lui Decebal, statuia având dimensiunile 55 m înălţime şi 25 m – lăţime. Statuia este de 3 ori mai înaltă decât Colosul din Rodos, dar e cu 6 metri mai mică decât Statuia Libertăţii din New York. Ideea construirii acestei statui i-a aparţinut omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan şi a durat 10 ani (1994-2004) pentru ca cei 12 sculptori-alpinişti să o termine, realizarea ei costându-l pe Drăgan, în final, peste un milion de dolari. Executarea acestei lucrări s-a desfăşurat sub conducerea sculptorului orşovean Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului reprezentat de înălţimi, căldură şi vipere. Foarte aproape de Chipul lui Decebal se află Mânăstirea Mraconia, care a fost ridicată pe locul unui fost punct de observaţie şi dirijare a vaselor de pe Dunăre. Pe malul sârbesc, în apropiere de Cazanele Mici, se găseşte de aproximativ 2.000 de ani o placă memorială antică numită Tabula Traiana. Pe malul opus trecea vechiul drum roman cu parapete de protecţie. Tabula este fixată în piatră şi pe ea sunt reprezentaţi doi delfini plutind şi un vultur pe cer.

        Sunt foarte multe locuri de cazare atât la Orșova, cât și la Eșelnița sau Dubova. De curând în această zonă s-a deschis singura stațiune lacustră din țară. Complexul Egreta dispune de 15 căsuțe suspendate deasupra Dunării. Acest loc oferă un peisaj de vis, iar cei care vin aici pleacă încărcați cu amintiri foarte plăcute.

    În linii mari cam așa văd eu o călătorie în sudul țării, cu mențiunea că acest traseu turistic s-ar întinde pe mai multe zile și cele mai multe fiind rezervate în zona Dunării.

  Sunt ut surprinsă ca mai există oameni minunați care promovează  și încurajează turiștii să descopere frumusețile ascunse ale țării. În acest sens mă refer la proiectul AlwaysYesToRomania . Țara noastră are multe de oferit, iar la capitolul peisaje și locuri pline de istorie, nu se lasă mai prejos. Pe lângă frumusețea și încărcăura istorică  locurilor, drumul îsine poate fi o aventură.

Lasă un răspuns