Am foarte multe fotografii din călătorii, din vacanțe, de la sfârșitul de săptămână atunci când ”tragem o fugă” pe undeva. Și pot spune că toate sunt preferate și îmi este foarte greu să aleg una dintre ele. În funcție de momentul în care mă uit peste albume sau de starea pe care o am atunci, o anumită fotografie este preferată.

         Îmi place foarte mult să călătoresc( cred că această pasiune este moștenită de la tata cu care ieșeam în fiecare zi la plimbare, indiferent dacă venea obosit de la serviciu sau afară era vreme urâtă) și nu pot să ratez orice ieșire oricât de scurtă ar fi.

       La momentul la care scriu acest articol îmi aduc aminte cu mare plăcere de o poză făcută în Bușteni spre Crucea Caraiman. Nu îmi mai aduc aminte câți ani aveam atunci, dar știu că de fiecare dată când eram prin zonă ziceam că o să cresc și o să urc pe munte până acolo.

Pasiunea pentru călătorii m-a făcut să mă însciu la Facultatea de Geografie și datorită acestui fapt am putut vizita aproape toată țara prin practicile și ieșirile din timpul anilor.

        Atunci când sora mea m-a sunat și mi-a zis sa nu îmi fac nici un plan de ziua mea, adică timp de 5 zile, am zis că poate vrea să ieșim în oraș să vizităm câte ceva sau mai știu eu ce vrea ea. Coincidența face ca și eu și soțul meu suntem născuți pe data de 26, unul în luna iunie, unul în luna iulie. Tradiția noastră este să ne serbăm amândoi intr-un an în luna iunie, anul următor în luna iulie. Am primit de la sora mea un cadou minunat, o vacantă de cinci zile la Bușteni cu totul aranjat. Am fost foarte bucuroși amândoi și abia așteptam să plecăm.

      Cu o noapte înainte nici nu am putut dormi, am facut planuri, ce vom vizita, ce trasee montane urmăm. Văzând din tren Crucea Caraiman mi-am adus aminte de dorința mea încă de când eram mică. Am ajuns, ne-am cazat și am plecat să urcăm cu telecabina până la Sfinx și Babele, ca mai apoi să urmam traseul până la acel monument deosebit.

       Echipați cu tot ce trebuie am început să urcăm și am făcut o mulțime de poze, nu le știu numărul:) Peisajul este atât de frumos că nu te poți abține să nu faci poze. Am prins perioade când soarele alterna cu un cer foarte întunecat când norii coborau foarte jos de aproape că nu ne mai vedeam deloc și un vânt puternic. Pe drum am prins din urmă un băiețel tare simpatic, la vreo 6 ani, impreună cu părinții și care se încuraja singur zicându-și din când în când ”hai că pot, hai că pot, nu sunt obosit!” Acest lucru m-a încurajat și pe mine și m-a făcut să nu renunț din cauză că poate nu mai puteam să merg.

       Am ajuns sus și m-am simțit cum nu se putea mai bine, eram mândră că mi-am îndeplinit în sfârșit visul din copilărie. Peisajul de pe acele înălțimi este unul de vis și am avut noroc că până am ajuns acolo, cerul s-a luminat. Este un sentiment deosebit care nu se prea poate descrie, o emoție puternică, o trăire interioară de mare intensitate. Poze de aici am foarte multe, dacă mă apuc să povestesc tot și să pun și poze aș avea un articol de câteva pagini bune:))

            Eee, anul acesta vreau să mergem într-o țară străină. Și cum sunt fanul numărul 1 ”paella”, unde putem merge decât la Valencia unde ”s-a născut” faimoasa mâncare spaniolă. Pe Momondo.ro am găsit toate informațiile necesare. De aici se pot face rezervări de bilete de avion, găsim detalii despre hoteluri, despre închirieri de mașini, despre restaurante, etc. Cu un singur click ai acces la cele mai ieftine bilete de avion, cele mai rapide zboruri și cele mai bune oferte. Tu trebuie doar să alegi datele de călătorie și să-ți pregătești bagajele! 

         Datorită momondo.ro am putut să îmi planific vacanța în Valencia până la cel mai mic detaliu.

        Abia aștept să vizitez acest minunat oraș, să ma conving daca vorba localnicilor ”vivir sin dormir”( trăiește fără să dormi) este adevărată și apoi poate voi avea ocazia să vă pocestesc despre experiența trăită acolo.  Si negreșit să vă arăt pozele care, cu siguranță, o să fie multe.

*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017*