Acum câțiva ani mâncarea chinezească nici nu exista, mai bine zis nu voiam să aud de așa ceva. Poate vă întrebați de ce? Nici eu nu știu ce să răspund. Nici atunci nici acum. Poate din lipsă de informații, concepții greșite…
Cu ajutorul unei colege de birou ”am descoperit și eu America” sau China, după caz:) Tocmai ce venisem în acel birou, eram nouă, nu îi cunoșteam așa de bine pe cei care îmi deveniseră colegi.
După câteva săptămâni era ziua de naștere a unuia dintre ei și ne-a întrebat ce vrem să ne aducă de mâncare la birou. Toți cei patru colegi au zis clar mâncare chinezească. Eu nu știam ce să zic văzându-i pe cei patru cât erau de entuziaști. Până la urmă am zis și eu la fel gândindu-mă că nu are ce să se întâmple.
În ziua respectivă am făcut o comandă în grup de mâncare chinezească. Și de unde poți să mănânci cea mai bună mâncare chinezească decât de la Wu Xing. A fost o masă pe cinste servită alături de colegii de birou. Acum că tot am mâncat ne-am pus problema ce facem cu acele cutii în care a fost mâncarea. Inițial ne-am gândit că nu putem face mai nimic pentru că sunt murdare. Unul dintre colegi a venit cu ideea să așezăm cutiile una lângă alta și să ne imaginăm că suntem în China și vizităm Marele Zid Chinezesc. De la acele înălțimi peisajul este unul mirific, parcă te contopești cu acele locuri. Simți că ești o bucățică din acel zid.
Ne-am imaginat că participăm la maratonul care are loc lângă sau chiar pe marele zid. Acest maraton are un grad de dificultate foarte mare pentru că presupune si parcurgerea prin urcare și coborâre a aproximativ 3700 de trepte.
După ce am vizitat Marele Zid Chinezesc mergem să vizităm și Templul Calului Alb care este conform tradiției cel mai vechi templu budist din China. Aici se organizează în fiecare an între 10-25 aprilie festivalul bujorilor. Parcă și simțeam mirosul delicat al acestor minunate flori.
Cu puțină imaginație poți vizita numeroase obiective turistice din China. Dar cum pauza de masă nu ține toată ziua și trebuia să ne întoarcem la ce aveam pe ordinea de zi am lăsat cutiile deoparte însă nu înainte de a ne face o fotografie cu minunatele noastre construcții din cutiile de mâncare pentru că Wu Xing derulează o campanie Share&Play care are ca premiu cel mare un smartphone Huawei P10 Lite. Marele câștigător va fi anunțat pe 15 decembrie.
Comandați ori de câte ori aveți poftă de mâncare chinezească și lăsați imaginația să vă poarte în locuri nebănuite!
Acest articol a fost scris pentru Superblog 2017