Cred ca tiramisu este cea mai simplă prăjitură care se poate face acasă de către oricine. Aceasta are origini italiene, iar în trecut era cunoscută șisub numele de ”Supa Ducelui”. Există variații ale cremei, dar cea mai bună și aromată mi se pare tiramisu cu crema de ness.
Rețeta originală a acestei prăjituri are crema făcută din mascarpone, ouă și zahar, iar pișcoturile înmuiate în cafea sau lichior. Italienii folosesc un fel de biscuiți – biscuiți savoiardi cu aspect spongios și textură fărâmicioasă foarte asemănători cu pișcoturile care se găsesc la noi în comerț.
Pentru varianta de tiramisu pregătită de mine am preferat crema cu ness, fără ouă, fără pregătire termică din două motive: îmi place foarte mult aroma nessului și nu este consumată și de copii.
Pentru tiramisu cu crema de ness avem nevoie de:
- 2 pachete de pișcoturi
- 2 linguri rase cu ness
- 3 linguri de zahăr
- 300 ml. apă
- 300 gr. mascarpone
- 300 gr.smântână pentru frișcă
- lichior amaretto- opțional
- 2 plicuri zahăr vanilat
Pentru siropul cu care vom înmuia pișcoturile punem apa la fiert cu cele 3 linguri de zahăr. Lăsăm să dea în clocot apoi lăsăm să se răcească. Între timp ne ocupăm de cremă. Mixăm smântâna pentru frișcă cu cele 2 plicuri de zahăr vanilat apoi adăugăm crema de mascarpone. Mai mixăm totul preț de 2-3 minute.
Nessul îl frecăm cu o linguriță de zahăr și un strop de apă exact la fel ca atunci când vrem să bem un ness. Îl adăugăm la crema de mascarpone și frișcă și amestecăm cu o spatulă.
Opțional, eu am adăugat în siropul de zahăr cu apă și puțin lichior amaretto pentru un plus de savoare.
Înmuiem fiecare pișcot și așezăm într-o tavă un prim strat. Punem o parte din cremă, nivelăm puțin apoi continuăm cu alt strat de pișcoturi însiropate și unul de cremă. Eu am pus trei straturi de pișcoturi, ultimul fiind de cremă peste care am cernut puțină cacao. Cine dorește poate pune puțin ness în loc de cacao.
Se lasă tava la frigider pentru câteva ore înainte de servire.
Poftă bună!