Stana Turistica

Stâna Turistică, o poveste despre Tradiţii şi Bunătăţuri

Stâna Turistică este locul pe care dacă îl vizitezi o dată îl vei vizita de foarte multe ori după. Este locul unde parcă ești în altă poveste este locul plin de liniște în care uiți de tot și de toate ce sunt în jur.Este locul de unde îți dorești să nu mai pleci.

Continuarea

Copiii noștri merită mai mult!

De această dată Sergiana Grup ne reține atenția cu un proiect umanitar în care se implică cu toate resursele. Este vorba despre un eveniment caritabil „Copiii noștri merită mai mult!” organizat pentru adunarea de fonduri destinate utilării secţiei de pediatrie a Spitalului Municipal din Făgăraş.

Continuarea
Sergiana Ceasu Rau

Întotdeauna se va căuta mâncarea cu gust de acasă

Calendarul lunii august pentru Sergiana este unul plin din punct de vedere al evenimentelor. Pe 20 august s-au împlinit 20 de ani de la preluarea restaurantului Ceasu’ Rău de către Sergiana. Din punctul meu de vedere chiar a fost cel mai „bun ceas”. Deși această preluare nu făcea parte din planurile Segiana, până la urmă s-a dovedit a fi cea mai bună idee. Dacă la început se întrebau dacă a fost o achiziție bună, în scurt timp a devenit o aventură să mai găsesti o masă liberă. A fost o perioadă când se tot achiziționau mese și scaune pentru a face față clienților.

Continuarea
Sergiana Group

De la Ceasu’ Rău, pe podiumul “Chinggis Khaan’s Challenge Cup 2019”!

Când ai pasiune pentru ceea ce faci se vede în rezultatul final. Pasiunea e importantă în tot ceea ce faci, însă toate abilităţile pălesc în faţa capacităţii de a te conecta la evoluţia actuală. De această părere este și Bogdan Silochi unul dintre tinerii chefi din Sergiana Grup. La 36 ani a ajuns din bucătăria de la Ceasu’ Rău, pe podiumul “Chinggis Khaan’s Challenge Cup 2019”.

Continuarea

Sergiana relansează Stâna Turistică

Am primit cu mare bucurie știrea că Sergiana relansează Stâna Turistică din Poiana Brașov. Acesta este unul din proiectele de anvergură de care se ocupă Sergiana Grup. Stâna Turistică din Poiana Brașov devine astfel al zecelea restaurant din portofoliul Sergiana Grup.

Continuarea

Sergiana- familie, tradiție, calitate

În 2019, Sergiana Grup reunește o fermă și un complex zootehnic aflate în imediata apropiere a Brașovului, o rețea de 59 de magazine și distribuție proprie, dar și cele mai bune restaurante în Brașov și un centru de evenimente – Sergiana Center.
Echipa Sergiana formată din peste 1200 de angajaţi îşi desfăşoară activitatea zilnică respectând valori precum: familie, tradiţie, calitate, încredere, echitate.

Continuarea
SergianaGrup

Sergiana Grup, Dinamică şi Responsabilitate

În 25 de ani de existenţă, Sergiana a parcurs un traseu spectaculos, într-un ritm alert, cel mai adesea cu mai multe proiecte de anvergură lansate simultan pe direcţii de dezvoltare diferite. Aşa s-a ajuns la un sistem integrat de la cultura cerealelor şi producerea furajelor, până la producţia şi comercializarea cărnii şi a preparatelor din carne, alături de o retea de restaurante. Iar pentru cei care sunt părtaşi la asta, viaţa fiecăruia împrumută câte ceva din momentele şi spiritul Sergiana.

Continuarea

Sergiana Group – planuri marete pentru 2019

Sunt familiarizata cu produsele acestei firme de putin timp, dar pot spune ca sunt produse de inalta calitate, iar raportul calitate/pret este unul cat se poate de corect. Ma bazez cand spun acest lucru pe faptul ca am consumat cateva produse din gama lor.

Continuarea