Sucul de portocale și morcovi

Astăzi am încercat altă combinație de fructe și legume. Este foarte cunoscut faptul că atât portocalele cât și morcovii au foarte multe beneficii pentru organism.

Morcovul este una dintre cele mai consumate legume și este asociat din cele  mai vechi timpuri cu puteri magice. Are un nivel ridicat de vitamine și minerale precum potasiu, calciu și magneziu. Pe lângă vitamina C, leguma mai conţine şi vitamine din grupa B cu proprietăţi calmante și regenerante. Morcovul este cunoscut pentru proprietăţile sale nutritive, dar şi pentru faptul că este un bun curativ, diuretic, remineralizant şi sedativ. Prin fierbere leguma își pierde duritatea, iar organismul o digeră mai ușor, absorbind o cantitate mult mai mare de betacaroten. Conform unui studiu britanic, în urma fierberii 60% din betacaroten este asimilat de către organism, pe când în stare crudă organismul asimilează doar 5%.

Consumul de morcovi are următoarele beneficii asupra organismului:

  • Curăță dantura
  • Este un laxativ moderat
  • Ajută în curele de slăbire
  • Este un bun vermifug
  • Scade colesterolul
  • Îmbunătățește vederea
  • Previne cancerul
  • Păstrează o piele sănătoasă
  • Reglează activitatea ficatului.suc portocale

Portocalele mâncate regulat ne pot ajuta să ne păstrăm sănătatea în timpul iernii. Cu un conținut ridicat de vitamina C, portocalele sunt bogate în fibre și conțin numeroși compuși benefici, alături de potasiu, calciu, vitamina A și vitamina B.

Consumul de portocale are următoarele beneficii:

  • Crește imunitatea
  • Reglează tensiunea arterială
  • Ajută la sănătatea oaselor și a dinților
  • Păstrează sănătatea pielii
  • Oxigenează și purifică sângele
  • Previne formarea pietrelor la rinichi
  • Scade colesterolul
  • Asigură funcționarea bună a creierului.

Am obținut un minunat suc din două portocale și trei morcovi. Este o combinație perfectă, plină de vitamine, potrivită atât pentru sezonul rece dar și pentru sezonul cald.