Gogoși de post pufoase și aromate

Chiar dacă e perioada de post sau nu, dacă avem pe masă o farfurie cu gogoși nu mai trebuie nimic. Când ne referim la gogoși de post nu trebuie să ne gândim că sunt fără gust, fade tocmai pentru că nu folosim ouă sau lapte. Si aceste gogoși de post sunt pufoase, gustoase și dacă sunt bine pudrate cu zahăr nu mai trebuie nimic. Se pot prăji în ulei sau se coc în cuptor, taiate cu o anume formă sau cu paharul, dar indiferent cum sunt făcute sunt deosebit de gustoase. Putem să le facem și simple sau umplute cu un gem acrișor.

La fel de bune ca aceste gogoși de post pufoase sunt și gogoșile  cu ciocolată pe care le pregătim în orice altă zi. Sunt la fel de gustoase și trebuie să mă credeți pe cuvânt când spun că trebuie să faceți porție dublă.

Pentru această rețetă avem nevoie de următoarele ingrediente:

  • 500 gr.făină
  • 1 cub de drojdie proaspătă
  • 1 lingură de zahăr
  • 350 ml apă caldă
  • 1 praf de sare
  • zahăr sau esență de vanilie sau esență de romgogosi de post

Făina trebuie cernută foarte bine înainte de a frământa aluatul. După ce frământăm aluatul îl lăsăm la dospit aproximativ o ară până își dublează volumul. Se întinde o foaie groasă de 1 cm și se taie cu forma dorită gogoșile. Înainte de a le pune la prăjit se mai lasă la crescut 10 minute.

Se pun la prăjit în ulei încins și trebuie să avem grijă pentru că se coc foarte repede.

Se pudrează cu zahăr vanilat.

Dacă nu doriți să le faceți de post, în loc de apă pentru frământat se poate folosi aceeași cantitate de lapte călduț, iar rezultatul este la fel de gustos și pufos.gogosi

Se pot servi simple sau cu dulceață sau gem.

Sunt la fel de bune și a doua zi, dacă mai rămâne ceva:)

Poftă bună!

Lasă un răspuns