Ștrumpfii: Satul Pierdut

              Chiar dacă am trecut demult de anii copilăriei, cu toții ne dorim măcar odată să retrăim acei ani minunați în cate nu aveam nicio grijă și toată lumea părea că e a noastră. Când ești copil poți face ce vrei. Și eu îmi doresc să existe măcar o zi în care să pot face ce doresc ca atunci când eram copil. Copilăria înseamnă bunici, prieteni vechi, vacanțe la țară, timp liber, prima bicicletă…

                Îmi amintesc cu mare plăcere desenele animate cu Ștrumpfi pe care le urmăream la televizor. Țin minte că nu îmi mai trebuia nimic, uitam de foame, de somn, de tot și pentru nimic în lume nu aș fi plecat din fața televizorului. Era o plăcere să urmăresc aventurile omuleților albaștri.

                 O zi „strumpfească” pentru mine ar fi una în care aș face ce aș vrea eu. Mi-ar plăcea să mă duc în parc să mă plimb cu trotineta fără ca lumea să se uite urât la mine și să facă remarci referitoare la vârsta mea, să fac baloane de săpun, să mănânc o vată pe băț, să mă dau în toate leagănele și balansoarele. E minunat să poți face toate aceste lucruri!

              Mi-ar plăcea ca într-o zi să mi se împlinească un vis – acela de a vizita Disneyland. Deși este un loc al copiilor, cu personaje îndrăgite din copilărie, consider că este potrivit si pentru ”oameni mari”. Să îi întâlnesti pe Micky, Donald, Tom si Jerry…ce poate fi mai frumos! O zi petrecută în acest loc este o reîntoarcere în copilărie, o retrăire a tuturor momentelor frumoase din acea perioadă. Cum în lumea ștrumphilor totul este posibil, eu încă visez la acea zi în care visul meu se va împlini.afis-mic-Strumpfi-208x300

               Și ca ziua să se încheie ”strumphește” m-aș duce la un film. Și cum  se lansează și la noi  filmul „Smurfs: The Lost Village” / „Strumpfii: Satul Pierdut” nu voi rata ocazia de a merge. Acum, povestea prinde viață într-o nouă interpretare, o aventură plină de culoare, magie și umor, un film pentru întreaga familie. Data lansării filmului la cinema  este 31 martie 2017. Personajul meu preferat este Ștrumpfița. Eu am văzut trailer-ul înainte de a merge la cinema și am fost surprinsă foarte plăcut și cu atât mai mult îmi doresc să merg. Pentru că nu doresc să mă bucur singură de acest minunat film voi merge împreună cu soțul, vom cumpăra o cutie mare cu floricele de porumb și vom savura fiecare moment al filmului.

         Și așa se va încheia o zi ”strumphească” minunată!

Vârsta e doar un număr, contează să te simți tânăr in suflet.

*Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2017*

Un gând despre &8222;Ștrumpfii: Satul Pierdut&8221;

Lasă un răspuns