Ruladă de pișcoturi cu cremă de brânză

În zilele când cei din familie își doresc ceva dulce, această ruladă de pișcoturi cu cremă de brânză este cea mai bună idee. Cu minim de efort și cu câteva ingrediente obținem un desert deosebit de gustos. Crema de brânză ofera o cremozitate și un gust aparte. O alternativă la această ruladă este un tiramisu cu fructe de pădure . Este un desert potrivit mai ales în zilele călduroase de vară. Pentru pișcoturi și cremă de brânză merg întotdeauna la Lidl pentru că știu că aici găsesc tot ce am nevoie pentru dulciurile mele.  

                                                         Ingrediente:

pișcoturi (eu am folosit 56 in total)

400 gr. brânză proaspătă

100 ml. frișcă

compot de cireșe galbene

100gr. zahăr pudră

Pentru a însiropa puțin pișcoturile eu am folosit compot de cireșe galbene făcut în casă, dar fiecare poate folosi ce compot dorește.

Se însiropează foarte putin fiecare pișcot și se așează unul lângă altul pe o bucată de folie de plastic.Se pun pe două rânduri.rulada

Se freacă smântâna pentru frișcă împreună cu zahărul pudră până se întărește foarte bine, se pot adăuga și câteva picături de zeamă de lămâie. Se amestecă apoi cu brânza dulce care trebuie să fie foarte bine scursă.

Se întinde compoziția de brânză și frișcă peste pișcoturi, apoi se adauga cireșele din compot.rulada piscoturi

Se rulează cu ajutorul foliei de plastic și se lasă la frigider câteva ore sau până a doua zi. Optional se decorează cu ciocolată topită.

Poftă bună!

Lasă un răspuns