Cozonac de post fara framantare

Cozonac de post fără frământare cu suc de portocale

Cum pregătim un cozonac de post fără frământare cu suc de portocale, ce ingrediente ne trebuie, cât trebuie să stea aluatul la frigider și alte sfaturi găsiți în cele ce urmează în acest articol.

Cozonacul este o prăjitură tradițională românească ce se face în special de sărbători- Paște, Crăciun. Ceva dulce asemănător este întâlnit în Italia și aici mă refer la panettone, însă forma lui diferă foarte mult de cel de la noi. Din punct de vedere al aluatului acesta este cam același în toată țara. Ingredientele principale sunt următoarele: făină, lapte, ouă, unt, drojdie, arome,coajă rasă de portocală și/sau lămâie. Dacă ne referim la formă,cozonacii pot fi drepți sau rotunzi, simpli sau împletiti. Umplutura poate conține nuci, alune, mac, rahat turcesc, fructe confiate, cacao, stafide…

Cât privește rețeta de cozonac fără frământare pot spune că am descoperit-o nu de foarte mult timp. La început mi-a fost tare greu să accept această idee.Cred că toți ne amintim de bunica sau de mama care atunci când fac cozonaci stau de pază ca nu cumva să fie vreun fir de curent când dospește cozonacul ”că răcește”, să nu fie tăiat atunci când e fierbinte ”că se cruzește” și alte mituri din astea.

Întotdeauna am fost fascinată de cozonacii făcuți de una dintre mătușile mele – sora mamei. Aceasta face niște cozonaci pe care îi coace în cuptor zidit în curte, iar atunci când îi scoate din acel cuptor îi plimbă prin toată curtea ca să ajungă cu ei în casă. De fiecare dată mă întreb cum de nu ” răcesc” cozonacii ei cu toate că afară este foarte frig, ea fiind din Moldova – și se știe ce frig este acolo iarna. Oare numai la bloc ”răcesc” cozonacii?

Dar uite că eu am reușit să dobor acest mit, am copt cozonaci fără frământare în care aluatul trebuie să stea la frigider o noapte întreagă și mama nu m-a crezut. Am făcut și împreună cu ea și nici atunci parcă parcă nu îi venea să creadă. Ea fiind obișnuită cu cozonacii moldovenești în care se pun și 20de ouă nu m-a crezut când i-am dus și cozonac de post.

Fiind un aluat fără frământare, acesta trebuie să stea la frigider peste noapte pentru a se putea forma glutenul. Cu ajutorul rețetei de la Savori Urbane la care am adus eu mici modificări pentru tava pe care o am am făcut un cozonac de post fără frământare cu suc de portocale care a a fost foarte apreciat.

Pentru acest cozonac avem nevoie de următoarele ingrediente:

  • 500 g făină albă
  • 25 g drojdie proaspătă
  • 300 ml suc de portocale
  • 50 ml de ulei de floarea soarelui
  • 100 g zahăr
  • zahăr vanilat
  • coaja rasă de la 1 lămâie și 1 portocală
  • un praf de sare

Umplutura

  • 100 g nucă
  • 50 g zahăr
  • 10 g cacao neagră de calitate
  • 130 g gem de caise
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 150 g rahat asortat

În rețeta originală este folosit și un morcov pentru a da puțină culoare aluatului. Acesta se dă pe răzătoare și se pune la călit în puțin ulei. Când este gata gătit se dă printr-o sită fină apoi se amestecă în sucul de portocale. Acest morcov se gătește la fel ca cel pregătit pentru ciorba de burtă pentru a da puțină culoare in farfurie. Pentru că cei din familie nu agreează morcovul călit, eu am folosit 100 ml suc de cătină făcut în casă. Se mai poate folosi șofran– punem câteva firicele în sucul de portocale și le lăsăm să se infuzeze aproximativ o oră.

Făina trebuie neapărat să fie la temperatura camerei si proaspăt cernută. Amestecăm faina cu sarea și zahărul vanilat, coaja rasă de lămâie și/sau portocală. Drojdia și zahărul se amestecă în sucul de portocale și se adaugă peste făină.Dacă portocalele sunt foarte dulci putem micșora cantitatea de zahăr. Se amestecă toate ingredientele cu o lingură, apoi cu mâna până sunt bine legate. Atenție însă, nu trebuie să frământăm ca la un cozonac obișnuit. Încorporăm și uleiul apoi lăsăm aluatul la frigider neapărat peste noapte.

În ziua următoare scoatem aluatul de la frigider și îl lăsăm până ajunge la temperatura camerei. Dacă dorim să facem un cozonac răsucit împărțim aluatul în două părți egale. Încălzim foarte bine cuptorul înainte de a pune cozonacul la copt. Între timp întindem pe blatul de lucru o parte din cele două bucăti de aluat. Nuca trebuie tăiată fin, rahatul turcesc tăiat pătrățele potrivite și tăvălite în zahăr pudră pentru a nu se lipi între ele. Nuca se amestecă în gemul de caise cu cacao și zahărul vanilat și se întinde o jumătate din cantitate cu o lingură. Se presară și câteva bucăți de rahat turcesc. Se rulează și în același mod se procedează și cu cealaltă parte de aluat. Având cele două rulouri le răsucim între ele obținând astfel un cozonac frumos răsucit.

Îl punem pe foaie de copt apoi în tava de copt și la cuptor pentru circa 50 minute. Nu trebuie să deschidem ușa cuptorului în timpul coacerii. După ce a trecut o jumătate din timpul pentru copt reducem puțin flacăra cuptorului și lăsăm în continuare la copt.

Imediat după ce am scos cozonacul din cuptor îl ungem cu puțină miere pentru a prinde un luciu frumos, uniform. În loc de miere se poate folosi un sirop de zahăr făcut din 5o gr. zahăr și 10 ml apă. Se pune la fiert si când zahărul este topit îl mai ținem doar foarte puțin la fiert. Cozonacul se lasă să se răcească în tava de copt pentru măcar o jumătate de oră apoi se scoate și se lasă pe o parte, întorcându-l și pe cealaltă parte.

Se păstrează foarte bine și peste câtevă zile și este la fel de proaspăt și ușor de feliat ca în prima zi.

Spor la treabă și poftă bună!

Lasă un răspuns