Caise umplute cu marmeladă

De fiecare dată când fac aceste caise sau piersici umplute cu marmeladă sau cu diverse gemuri îmi aduc aminte de anii copilăriei, de momentele în care stăteam cu mama în bucătărie. Îmi plăcea să le mănânc așa neumplute imediat după ce le scotea din cuptor. Nu aveam niciodată răbdare să le termine de copt. Aceste caise umplute cu marmeladă sunt foarte ușor de pregătit și nu trebuie să pierdem foarte mult timp în bucătărie. Există foarte multe variante de ale umple de la diverse gemuri la creme sau marmeladă.

Continuarea

Lebede cu cremă de vanilie

Nouă ne plac foarte mult eclerurile și le facem des chiar dacă nu este vreo ocazie specială. Folosim diverse umpluturi de la crema de vanilie, crema de mascarpone cu frișcă, crema de ness, diverse fructe de pădure. Plăcându-ne foarte mult am zis că pot să fac ecleruri și sub altă formă. Așa am ajuns la lebede cu cremă de vanilie. Sunt la fel de bune, dar și foarte aspectuase.

Continuarea
Biscuiti cu unt de arahide

Biscuiți cu unt de arahide- rețetă simplă

Eu sunt convinsă că sunt foarte puțini cei care pot spune că nu le place untul de arahide. Mâncat pe pâine prăjită, într-un sandwich, în combinație cu diferite fructe sau mâncat așa simplu direct din borcan nu are cum să nu placă cuiva indiferent de gusturile lui. Când cumpărăm unt de arahide trebuie să avem grijă la ce scrie pe etichetă. În primul rând nu trebuie să conțină ulei de palmier. Este foarte bogat în acizi grași saturați care sunt dăunători organismului. Trebuie să nu conțină foarte multă sare și zahăr. Acest unt de arahide are o serie de beneficii asupra organismului dacă este consumat cu moderație. Ajută la menținerea unei valori bune a colesterolului, este o importantă sursă de vitamine E, B6, magneziu, potasiu. Datorită acestor beneficii încerc să îl folosesc și eu în diferite preparate. De această dată l-am folosit la biscuiți cu unt de arahide și ciocolată.

Continuarea
cheesecake

Cheesecake- rețeta cu coacere

Am încercat de-a lungul timpului mai multe rețete de cheesecake. Mi s-au părut toate bune, dar cel care m-a cucerit este cheesecake- rețeta cu coacere. Este o rețetă simplă de prăjitură în trei straturi: un blat de biscuiți, o parte de cremă de brânză și un jeleu din fructele preterate. Deși durează câteva ore să îl pregătim, așteptarea chiar merită. Este un desert dens și bogat, cu un gust fantastic de bun. Pe lângă timpul de gătire trebuie să luăm în considerare și timpul în care trebuie neapărat să stea la frigider. Asta înseamnă cam 4-5 ore, dar de preferat este să stea peste noapte.

Continuarea
Placinta cu branza sarata

Placinta cu branza sarata- reteta simpla

Cred ca oricine apreciaza o felie de placinta cu branza sarata. Exista multe retete, multe variante, dar parca placinta dobrogeana cu branza sarata este cea mai buna. Si dupa parerea mea este mult mai buna decat cea cu branza dulce si stafide. Gasim placinta cu branza sarata si in alte tari apropiate sau mai putin apropiate de noi si de la care am luat unele influente.

Continuarea
Gogosele profiterol

Profiterol cu crema de vanilie si sos de ciocolata

Profiterolul este pentru multi dintre noi desertul copilariei. Este printre cele mai populare prajituri care se gasesc in cofetarii. Dar daca respectam cativa pasi simpli putem face si acasa. Pentru profiterol cu crema de vanilie si sos de ciocolata nu avem nevoie de foarte multe ingrediente si nici foarte mult timp pierdut in bucatarie. Este doesebit de aromat datorita vaniliei folosite in crema, dar si indragit de multa lume.

Continuarea

Strudele cu mere- desert cu aroma de fericire

Strudele cu mere reprezinta desertul cu aroma de fericire care ne aduce mai aproape de copilarie. Avem nevoie de cateva ingrediente pentru a obtine un preparat dulce deosebit de bun. Cateva mere, aluat, zahar si niste arome. Pare un desert foarte simplu la prima vedere, dar ne cucereste pe loc. Crocante la exterior si moi in interior, strudelele cu mere ne salveaza atunci cand vrem ceva dulce, cand vrem un desert cu aroma de fericire care ne aduce aminte de copilarie.

Continuarea